încă o dimineață în care stau la coadă la luca
nu cumpăr nimic
doar caut dogoarea cuptoarelor
cum două trupuri caută noaptea
să se pătrundă unul pe altul

vânzătoarea zâmbește și zâmbetul ei
trece prin mine cum trece curentul electric
prin firul de cupru
prin bluza desfăcută-ntr-o doară
sânii răsar ca ochii pe jumătate deschiși
îmi vine să-i spun
a crede că oamenii iartă
e un fel de a crede
că particula lui dumnezeu
ar avea legătură cu dumnezeu

mă depărtez rușinat
în tenișii mei cu un număr prea mare
picioarele pleoscăie de zici că-s niște cormorani
prăbușiți de bunăvoie în apă
iubirea față de oameni dispare când îmi pierd portofelul
în el am doar două carduri și un permis expirat de conducere

un țigan cu barba tunsă milimetric la modă
și haine țipătoare versace
îmi spune că dacă-l vreau înapoi
să-i dau 10 lei să bage în aparate
când vede că n-am nici un chior se jură
că n-o să mai facă fapte bune pentru calici

sunt din ce în ce mai convins
a crede că oamenii sunt din naștere buni
e un fel de a crede că există magie
când faci sex pentru prima oară:
la început delirezi de emoție
apoi te zvârcolești de durere
și-ți spui că te-a pedepsit dumnezeu
când ți s-a rupt ața și
te piși numai sânge


*


coapsele unei femei peste care treci limba ușor
și ele zvâcnesc
freamătă
apoi se închid ca o scoică și limba-ți devine o perlă:
atât de fierbinte e noaptea asta în care pătura se lipește de tine
ca un timbru pe o carte poștală
ieși pe balcon aprinzi o țigară vezi fumul cum se înalță
în rotocoale de parcă ar vrea să fie primul fum de țigară
care ajunge pe lună
nu poți să nu te întrebi
dac-ar fi fost o formă de viață
oare care-ar fi fost primele cuvinte ale primului fum de țigară
după ce a ajuns pe lună

în ștrand la terasa căpraru greierii cântă marșuri
în timp ce nuntașii coboară din hatchbackuri închiriate
în depărtare roțile unui tren toacă distanțe
de parcă-ar fi niște copii ce desghioacă porumb
niște faruri străpung întunericul
te întrebi dacă și întunericul simte durere
așa cum simt oamenii când sunt străpunși de ceva
în cameră lucrurile parcă au devenit mai mari
ori poate ca-n basme
ai căpătat puteri să te micșorezi ca să auzi și să vezi totul:
tabloul fratelui tău s-a îndreptat singur
hainele au încins o partidă de poker pe dezbrăcate
cine pierde se dezbracă până la om
patul probează trupurile care-au trecut prin el
dulceața de nuci nu vrea nici acum să știe de tine
după ce ai mâncat din ea toate nucile

miezul nopții devine-o femeie coaptă care știe ce vrea
de la viață
pui de cafea pentru dimineață
clocotul apei îți pare plânsul unui copil
căruia-i cresc dinții de lapte


*


dimineața se zbate în camera ta
ca un crap japonez
în curtea episcopiei măicuțele au început să bată toaca
un călugăr freacă grătarele cu untură
la poarta palatului episcopal un alt călugăr
stă de șase
trebuie să anunțe din timp dacă preasfințitul apare
pentru că nimeni nu știe cu ce vine
cu tuaregul sau cu shogunul

tu stai în capul oaselor și te întrebi
dacă și oasele au cap
deschizi ușa camerei o briză de aer proaspăt
te lovește în piept ca glonțul ludmilei pavlicenko
nu știi de ce și nici nu vrei să afli dar primul gând
care-ți trece prin minte
e pilitura de axoni și dendrite a lui vancu
poate creierul tău a dezvolat între timp
un mecanism de apărare împotriva aducerii aminte
ți-e frică să-ți amintești ce-ai visat peste noapte
de la o vreme visezi numai femeile altora
gospodinele pricepute la toate ți-ar spune
-între două cepe tocate-
că astea-s dorințe neîmplinite
psihologii practicanți – că e felul subconștientului
de a-ți spune că ești
al nimănui

***

de câteva zile lucrezi la o imagine lirică
de care ești foarte mîndru:
când dumnezeu se va coborî pe pământ
iar tu te vei îndrepta spre tunelul despre care vorbesc
toți cei care au fost în moarte clinică
îi vei da cu poezia în cap cum a făcut cantona
cu suporterul coborât din tribună
vei spune:
ia-ți doamne talentul/talantul înapoi
și trăiește tu din el dacă poți
(oarecum redundant pentru că dumnezeu
poate trăi din orice)

***

să crezi în tine cînd n-am mai rămas nimeni
care să creadă în tine e un soi de bărbierit pe uscat:
mai chill și mai ieftin
în plus scapi și de grija că nu vei face parte
din cei 144 de mii de salvați despre care vorbea ioan în apocalipsă
poți ieși din tine oricând ai chef ca un gură-cască
la concertul andreei bănică organizat de primărie
în cinstea diasporei venită-n concediu
poate să-ți sune mobilu-n biserică și editorul să te anunțe
că ți-au intrat banii în cont pentru că dumnezeu te iubește
în braille
iar cînd ești mai singur ca trenul iași-buhăiești
poți cultiva soarele pe fiecare celulă a ta
ca pe un stafilococ auriu