inima lăcrimează, rana trecutului doare,
când moartea smulge amintiri rătăcite,
în brațele nopții suspină doruri obosite,
sufletul rătăcește pe negre coridoare.

iluzii vechi atârnă de reci candelabre,
un cântec trist își repetă refrenul,
noroiul păcatelor inundă Edenul,
din abatoare curg imagini macabre.

mi-e teamă de mâlul ce vrea să mă înghită,
dar mă agăț de o tulpină de nufăr,
suspină speranțele strânse în cufăr,
mi-e teamă de moartea vitregă cumplită.

din aura stelelor se prelinge lumina,
să destrame noaptea cu coșmaruri- haina.