poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-08-17 | |
Pentru Mircea
De atâta singurătate casa o luase la vale cu nisip, cu ierburi, cu ploi - cuvintele cădeau de-a valma cu flăcări, cu sânge şi cu noi amândoi. Nu apucaserăm să luăm nimic în arcă, nimic să respire, nimic să rodească, nicio speranţă, oricât de firavă care să ştie pe mări să vâslească. Timpul era îngropat în amintiri, pereţii trosneau ca nişte vertebre sub malurile groase de pământ căzut parcă din tenebre. Lucrurile mici deveneau şi mai mărunte, de atâta singurătate nu mai aveam ce jertfi, ne-am privit o clipă doar ochi în ochi, pregătiţi pentru ce va fi. Dragostea, ah, dragostea, ne-am amintit de ea înfricoşaţi de vuietul adânc, de chemare, am rupt-o în două, sângerând, ca să ne facem aripi de salvare... Din apele potopului, despletite, din apele nimicului luminescent s-a ivit pregătit să ne nască din nou verdele neştiut, verdele inocent. Furia apelor s-a oprit înfrântă, casa s-a colorat ca un anotimp; mările au tăcut, obosite de luptă, şi caută alte maluri de timp. Cu dragoste, ah, cu câtă dragoste verdele încarcă zilnic fregate, casa se înalţă încet, în speranţă, prova ei ştie cântecele mării, toate. Inima doar în inimă se adăposteşte, cu nisip, cu ierburi, cu ploi - verdele inocent ne izbăveşte, ne leagă cu flăcări şi cu sânge pe amândoi.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate