te-ai parfumat cu secundă să-mi strici mersul anilor
luna cotrobăieşte în ape după propria înfăţişare
o zarvă de tăceri e în pietre
şi tu luneci pe flori în grădină
miroase a astăzi şi-atât, fără ieri fără mâine
toamna ta mi se suie pe frunză în brâu
pielea ţi se retrăgea în unghiile mele
Dumnezeu stătea de şase la uşă, să nu intre vreun înger
să ne strice infernul

tu erai munte şi piatră, eu Sisif
că niciodată nu cădeam la vreo înţelegere în privinţa luminii
noaptea îşi deschidea fereastra către stele
tu erai rază, eu haos

cerneala unui vin se aşeza pe hârtia ebrietăţii
mi se lega limba peniţei în gura deschisă spre a respira
intrau acolo muştele ieşite din viermii de pe merinde
bâzâiau groaznic în intestinele noatre anorexice
păianjenii pieptului le omorau pe toate
apoi eu plecam la curve, cu maţele goale