îmi fumez nemurirea, îmi beau dragostea
în fiecare zi, în fiecare seară așteptînd ca luna să se topească
în ceara mă-sii ca o lumînare sau să se topească asemenea gheții iar
tu să fii rece și caldă în același timp cum se spunea în necrofilul lui wittkop
să miroși a moarte și dragoste ca parfumul lui suskind

de la fereastra mea se vede doar pămîntul, nu cerul, nu luna
am șapte arcușuri de vioară care îmi trepanează calota
îmi taie venele să te pot uita și nu te mai uit, ești glicemia unui diabetic
și obsesia celui care vrea să facă focul cu ochii
de ce să nu fiu om și să iubesc din dorință, nu din putere, ca zeii

și îmi topesc mințile în pielea ta fierbinte, și îmi las lacrimile să îți umple
lacul pe care l-ai putea face din mine în conul tău vulcanic
întărît pisicile să mă zgîrie și mă gîndesc doar la tine
și mîngîierile tale ascunse, chinuitoare, promisiunile unui iad
cu reclame mai bune ca raiul

nu ești nicăieri, nici în prostituate, nici în sfinte, nici în personaje literare
ești în impotența mea de a-ți face cuib, în viitorul meu, un coitus interruptus
din care doar o anna karenina de plumb mă mai poate salva
am început să recitesc aventurile lui zburlici pe sopor aeternus
ca să înțeleg că nici moartea nu are puterea de a ne despărți

și știu că asta poare părea și siropos și prea lame, dar celulele mele
s-au reașezat ca stelele pe cer la apariția unui moment important
și inima mea bate satanist ca o melodie pusă pe revers de la rockeri
și uite cum mă masturbez cu gîndul că te-ai putea oglindi în votca mea
și uite cum toată logica se masturbează și ea

și anna varney e o karenina a sentimentelor imposibile
și cu toate astea îmi fac puțin curaj să-l pun pe dumnezeu pe întuneric
ca în ziua în care nu se mai aprindea becul din cauza iubirii în care eram să mor
și acum tu ești ca lumina aia, se vede doar filamentul cerului
ca niște fulgere, cum aprindem țigară de la țigară în loc de sărut

și un pitic negru, din circul groazei, face pe preotul.