sub pielea nopţii extrag poezia din tine
ori ce-a mai rămas în tine din dumnezeu
exceptând întâmplarea de rază noaptea are culoarea întunericului
acesta o freacă în toate poziţiile posibile ale iadului
pe rază coborâm noi în trupuri
să cunoaştem culoarea unui Amor prostovan
rătăcit de oile ce behăie lumină
ne ardem pe întuneric în poziţia a şaptea din săptămână
scoţând inima diminicii din noi

eu nu sunt poet am doar beteşugurile acestuia
ţigara atârnă de buze ca un falus într-un vagin
după ce a luat o Viagra de ţuică
îmi dau găseală şi cu un joint de ceva
ceva ce să fugărească sângele în muşchiul inert al inimii poeziei
eu nu sunt poet am doar beteşuguri enervante de liră
cerneala se ţine scai să scot din tine metafora traiului tău
să ţi-o aşez cu peniţa pe chip, alb ca o hârtie nefolosită
a se putea vedea cu ochiul eliberat de pleoapă

în rest e aceeaşi curvă de singurătate
de la colţul străzii cu spini