Ne uităm la stele de ceva timp,
Universul ne-a devenit un câmp
Plin de flori ce ne orbesc,
Cu-n cer cu stele ce ofilesc,
Însă spre tine privesc necontenit,
Dar nu e decât un gol cioplit
Unde obișnuiau să fie ochii tăi,
Care-mi arătau nenumărate căi
Spre un alt sistem, o nouă galaxie,
Locuri unde tot ce aveam aparținea ție.
Sub apă trăiam, și aer tu-mi erai,
Eu îți eram ață cu care coseai
O altă lume în care sa trăiești-
Eu să devin tot ce îți dorerști.
Nu ai reușit, dar măcar ai incercat,
Și poate într-un viitor mai îndepărtat
Tăișul mâinilor tale se va toci
Și mintea ta va reveni aici.
Până atunci, am să aștept cu stelele,
Strălucind împreună cu lalelele.