††

în civilizația din afara bulei mele
viața se desfǎşoarǎ în continuare
obișnuit de alert și-o urmǎresc paranoic
de dupǎ perdele zăvorâte cu lacătul
ca o camerǎ ascunsǎ montatǎ din fricǎ pură
căreia îi clipocește becul roșu
însă nu înregistrează pe hard

felicia crede că e o coincidență / și chiar nu e
că am călcat concomitent pe poteca plinǎ de bǎlǎrii
care duce ori spre pierzanie ori spre un sine autentic
trebuia să-i fi citit camil petrescu înainte să se mute
ca înainte de fiecare partidă pertinentă de uno
la care ne-am dat cărți de umflat
înainte de a fi citit regulamentul

n-am cum să o învăț lecțiile importante
dacă o pup de fiecare data când greșește
cum nu mă aștept nici să găsesc găluște în farfurie
dacă îmi fac singur supă la plic
și-mi tremură carnea de poftă
după obrajii și urechile ei
din care mă ungeam cu odor sărat de om rupt din mine

aparent doar așa înțelegem
cât de repede se ajunge de la foame la moarte
dacă-l faci să se urască pe cel ce adoră
să fie îndrăgostit de tine
până nu mai știe dacă te ține în brațe sau în boală

e contraindicat să consum fâșii din felicia
înainte sau după ce-mi ridic rețeta de la psihiatru
totuși caut un tricou negru care merge necălcat
și ies pe grabă la farmacie așa boschetar cum sunt
iar imaginea mea nepǎtatǎ construită din rușine
începe sǎ se prǎbuşeascǎ precum un blestemat
de perete de spini în care m-am înțepat o eternitate
dar tot nu m-am otrăvit de tot

îmi jur cu mâna pe biblie că țin la felicia cu adevărat
și-o caut în fiecare femeie pe care o pierd
găsindu-mă pe mine însumi până nu mai cred minciuna

dar maybe totul e real și există o singură ea
c-o pot auzi cristal de la mii de mile distanță
cum râde cu poftă like usually și mă țin tare
reușesc de dragul ei să tac cu neruşinare
în timp ce clipesc lacrimi în codul morse
“mulțumesc” cu un ochi / “te iubesc” cu celǎlalt