Lasă-mă să dorm la marginea umbrei
Lângă ultima parte a ființei din mine unde
Toate fulgerele se întind ca în intestine
Curcubeie de strălucitoare rubine
Ce cresc coapse de văi anodine!

O aripă nouă ce lovește orizontul în care
Caută adâncul devenirii de unde va să revină
După ce va fi născut orizonturi de îndepărtare
Ale altor desăvârșiri de alte firi întâmplătoare
Întinderi asemănătoare ce mă prefac în ruină.

De aceea, te rog, lasă-mă dincolo de mine!

În marginea ființei mele unde stau ca înfiripare
Să mă așez ca gândul nenăscut ce va fi mâine
Și va deveni odată cu răsăritul o înserare
Ale altei nedesăvârșite margini unde
Mă va defini ca fiind înființare.