poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-07-24 | |
Într-un corp de om pribeag șade-un suflet blestemat
Ca o cioară pe o sfoară croncănind a viață-amară, Cântec trist dintr-o vioară, pe un câmp scăldat în ploaie Șade omul cătrănit pufăind un gând timid despre lumea ce-a iubit. A plecat de ani de zile spre tărâm cu apă vie, Să nu se mai necăjească de durerea omenească Și să pună-n sacul lui doar plăcere și tutun, Iar în ceas de dimineață să se întoarcă iar acasă. Pe un drum lucrat din piele și din gânduri de-alea grele Nu putea a socoti de e noapte sau de-i zi, Căci trudea nefericitul să-și creeze drum cu trupul, Fără să priceapă bine că-l plângeau acas’ copiii. S-au dus anii tinereții și s-a dus blândețea feței Pe meleaguri depărtate într-o lume fără noapte, S-au pierdut neîmplinite toate visele plăcute, Căci în lumea de acasă ești un venetic prin casă. Umbli-n viață necăjit ca să strângi un ban cinstit, Iar acasă toți golanii stau la masă la chiolhanuri Și rânjesc de sus din vile la plăpândul om din tine Și la munca ta de-o viață pentru copii și nevastă. Cum să nu fii necăjit când lăsași tot ce-ai iubit Și te-ai dus în pribegie pe un vis și pe-o simbrie, Iar acum când te-ai întors ești văzut de sus în jos, Și din omul care-ai fost a rămas doar simplul os. Când te-ai dus la cimitir să îți plângi ai tăi părinți Te-a-ntrebat popa-ntr-o doară de-ai venit să-ți faci pomană, Căci ți-e trupul învelit într-o pânză de argint, Iar pe față porți o barbă de un cot și-i tare albă. Bate clopotul în sat c-a murit un moș beteag Și s-a dus la cele sfinte c-un toiag din lemn, din curte... Un pribeag, un venetic, asta-i tot ce ai muncit, Un covor de frunze moarte pe poteca vieții mată. Într-un colț de cimitir, într-o groapă blestemată Șade sufletul rânjind pe coșciugul tău muncit, Iar pe-un pom de lângă poartă croncăne o cioară-n noapte C-ai plecat iarăși departe doar c-un rând de haine-n moarte.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate