Pe creștet de cer se strâmba copilul,
Smulgea petale din floarea-soarelui,
Nici nu privea la semințele din șir;
El căuta neostoit iubirea,
Mister era în numărul de aur,
Abia de cunoscuse iluzia.

Nu înveți nimic din joc, iluzia
E mare, spuse supărat copilul,
C-ar fi un semn în numărul de aur
Sau că ar fi un zeu în floarea-soarelui
(Și ai putea afla astfel iubirea)
Sau că unele petale sunt în șir;

Dar nu înseamnă nimic să fii în șir,
M-am săturat să accept iluzia,
Vreau să cunosc cu-adevărat iubirea –
Oftă adânc, din răsputeri copilul,
Nu-mi pasă de spirale-n floarea-soarelui
Și nici măcar de numărul de aur.

Ce e divin în numărul de aur?
De ce ar sta zeul împletit în șir?
Rupse iar nervos din floarea-soarelui.
De ce vrea să mențină iluzia?
Se întrebă nedumerit copilul –
De ce să fi ascuns în el iubirea?

Nu e ca matematica iubirea,
Nu-i legată de numărul de aur;
Spuse de data asta trist copilul,
Nu o găsești făcând calcule în șir,
Dar ce aș fi de n-ar fi iluzia?
Și vru să îi arunce floarea soarelui...

Lumina sălta pe floarea-soarelui,
Nu-i sigur că își arăta iubirea
Sau dacă împrăștia iluzia,
Dar desenase numărul de aur
Pe spiralele așezate în șir,
Pe care le privea uimit copilul.