nu totul e despre tine.
realitatea vine în tranșe care îți amenință
starea de bine.
privesc cerul ca pe un balon scăpat de un copil
fără mamă și tată.

balonul e singurul lucru pe care îl mai avea.

am ales să tresar la fiecare explozie a tristeții.
bucuria e o armă letală, atunci e un semn că
s-a mai sfârșit o clipă în care ai fost fericită.

strada se întinde ca acest poem și tu te grăbești
în loc să stai în coloana nesfârșită de mașini
în drum spre mare.

orizontul se descarcă precum o cupă de escavator
peste o groapă în pământ.

m-ai luat brațe mi-ai spus că totul va fi bine.
dar nu, nu e despre mine, e despre ascultarea vocii care se aude
peste tot și-ți spune scrie despre asta
scrie despre copilul abandonat
adu-i balonul înapoi.

mărșăluiește zi și noapte ca o insectă în căutarea mâncării
apoi așteaptă pe cineva să te strivească un pic.

apoi nu mai vezi nimic.

ești setată pe modul
invizibil și egoist
al condiției umane. fragilă
rece și străină.

umanitatea care se deversează în tine
încetul cu încetul
fără să-ți dai seama.
o zloată într-un pârâu răcoros.

și începi în slow motion, ca într-un vis, să ascuți
lamele vechi ale tatălui tău
uitate într-un portmoneu în cămară.

pentru o secundă
când te-ai uitat în oglindă
ai văzut o reflexie puțin orbitoare
a soarelui ce se izbea de ferestre.

ai tresărit.
și fără să știi cum


ai început să te tai.