Prin toate cotloanele istoriei au umblat,
tot cerul l-au răsculat urlând la Dumnezeu o mângâiere,
pentru făgăduința unui pământ
au rupt cu dinții cedrii de durere.
S-au răsucit în cruci și s-au ucis cu pietrele legii
și au scris cu atâta sânge de parcă erau nebuni.
Au scris fugari, de frica pribegiei au profețit imperii.
Și-au sfâșiat toți îngerii din piept și-n rană au presurat cenușa

Și toate acestea, draga mea,
ca să-nflorească în sulurile lor
o carte în tot acel pustiu stâncos
de lege și blesteme,
Cântarea Cântărilor.
… povestea atunci în Egipt Ptolemeu fiicei sale.