pe gâtlejul văzduhului, ploaia către intestine de tină
vertical firea pare un om cu fruntea în cer
cu tălpile în morminte
cu burta de iarbă şi laringe de aer
organele genitale le are în rădăcina de floare

apa izbeşte în gândul trist
în noapte deschid uşa de văz a lumânării
încă mai am în ochi lacrimi de beznă
udând necesitatea de a pipăi
dau peste corpul tău, aduc lumânarea la pat
să pot vedea, să mă umplu de frumuseţea ta
tu-mi zâmbeşti adormită, nu dormi iubito
e noapte şi ploaie, încât pregăteşte-te
să udăm pernele cu sudoarea luptei dintre noi
în dimensiunea iubirii

în izbutirea păcatului
pe trupuri ni se încolăcesc şerpii braţelor
brâurile ne dansează ca nişte valuri pe o mare-n furtună
picioarele uită să păşească aducând depărtarea
în piepturi e un aer fiert
şi pe buze stau coji de piele smulse cu dinţii

ţigara de după ne prăjeşte limbile,
şoptim,
iau stilou şi hârtie să ţin jurnalul de război dintre noi
uneori să te desenez cu literă, îmi pare atunci
că pe chipul tău e o nuntă de îngeri
în pleoapele tale le e zbaterea aripilor
când li se desfac a zbor
tu poţi vedea pe Dumnezeu în mărime naturală
toată imensitatea Lui ţi se scaldă în ochi
şi privindu-ţi văzul văd dincolo de viaţă