Mi-aș dori să plouă la mine acasă
Cum aud că plouă acum pe fereastră.

Un potop ale cărui hidre inundă
Sufletul cu adâncul care fecundă
Carnea de piatră și o preface
În valuri ce se vor întoarce.

Pentru ca grija acestei apei ce poartă
Pe spatele ei corăbii inundate de soartă
Ce ar putea să nu se risipească în trupul
Gândului care îmi aprinde cuvântul
Prin îmbumbiate întrupări goale
ÃŽntrupate din cochilii de soare
Să revină din propria ei
Viabilă însingurare.

Ploaia potopitoare ce o visez
Aș vrea să vine cu tunete, fulgere
Care să îmi umple auzul cu lovituri
De ritmuri înrădăcinate în fluturi
Și zbateri de aripi pe unde curg
Apele care din ființa lor risipesc
A înmuguriri amurgind de curând.