Equilibrum

Ce va fi vrând să spună fericirea,
Când tainic te-nvaluie in propria-i mantie,
Și ce anume când te părăsește iar,
Sa fie frâmintarea mea buimacă,
Decorul viselor care dispar.
Mă simt cuprins idiopatic de o euforie ancestrală,
Ce-mi zguduie condescendent,
Trăirea mea adolescentina,
In drumul tributar către infern.