poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-04-08 | |
apa e exterminatoare
încet ca un cancer ucide fetușii asta știam dinainte de a mă naște că voi aparține acestei lumi pline de fum și de frică și totuși mi-e dor de mama mi-e dor de tata visam să vin să îi vizitez la casa lor de la țară dar orașul de plasmă m-a înghițit bulevardele lui au devenit venele mele le-am tăiat odată ca pe niște funii era mult roșu în cadă și prosoape curate albe agățate de geam cu ele m-am șters și am descoperit un trup mai curat e ceva sălbatic în aer atunci când uiți. acum îmi e bine. aspir parchete curate covoarele moi am geamuri imense de unde pot privi lumea e vremea să accept că în acest oraș voi muri fericită așa cu plămânii plini de benzen cu cicatricile linii albe pe pielea moale cu dorul de părinți mai presus de orice văd cum copiii mei vor pleca vor fi și ei absorbiți acest oraș e ca o matrioska în care tu ești ultima păpușă aproape s t r i v i t ă în nopțile mele de insomnie mă visez vizitându-mi părinții iar ei mă așteaptă cu drag la poartă ca niște umbre departe de orașul de plasmă și e ceva sălbatic în aer când mă gândesc la asta.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate