este acesta


˖˖˖

Am avut o tentativă de parcurgere a volumului scolastic
bunica udă florile cu o stropitoare florală şi uriaşii coboară din petalele deschise
doar pentru a rătăci prin subteranele noptatice în căutarea unor negre şi paralizate regine
de albine dorite pentru acuplări violente
lupte agonale
penisuri silvice şi clitorisuri
similare cu cele deţinute de hienele descrise de pliniu prin naturalis historiae capitolul…
gândacii din podul lui jack d. ripper
albinele au plecat la polenizarea de toamnă
din whitechapel formolizat în utere
reviste deochiate de o certă destinaţie marinărească
cineva a prefigurat toporişca buturugii într-un palat oriental de pe tigrul primar
palma acelui cineva s-a ridicat la a patra antecameră cerească, cereasca de sus.
de veţi merge pe urmele călătorului incandescent şi îl veţi saluta, cereasca de jos,
puterea stă în vorba limpede, corabianul dixit
dar asta trebuie făcut doar atunci când soiul rkaţiteli v-a albinizat logosfera
butaşii au fost implantaţi în cernoziomul lui avaranadze
din timpul frumoaselor cizme negre din tiflis
avanaradze era prieten la cataramă roşie cu kalavadze şi puful cizmelor negre
mângâia lent metaperii cenuşii din faţa douăzecismului
două degete sunt vertical încălzite
şi o unghie este arsă pe un sfert şi cealaltă expune chipul divinei
preafericitei şi blagoslovitei evdohia din mahacikala
când se trezeau kartlos strămoşul si acvilinul beglerbeg osman
lectura gimnazială a vechilor istorii de şah de-ale tatălui meu
adunate de tatăl meu în ai săi ani de gambit şi penel când a materializat portretul mamei
părul lung iar eu, dar asta mai târziu, am luat un creion chimic şi am desenat, mai bine zis am trasat, de sus în jos o linie pe bărbia ei ce bătea spre galben, un galben care îi punea în evidenţă privirea sobră şi ochii care au citit în adolescenţă cartea si au văzut filmul despre evadarea lui henri mariposa din infama insulă a diavolului dar şi rene belbenoit a evadat de acolo, prin urmare măsura prin care judecăm infamia este una ce ţine de notorietate
iar tatăl meu a disputat şi câştigat finala campionatului de şah de la moscova învingându-l pe tigran petrosian, sau poate că a fost salo flohr, în orice caz sunt sigur că tatăl meu a folosit mutările 1.d4 Nf6 2.c4 g6 3.Nc3 d5 şi a avut de înfruntat mutările d4 Nf6 şi c4 g6.
oare a mai reuşit el să-i dea mat lui petrosian de fier în atare condiţii tactice? niciodată nu m-a interesat prea mult, aproape deloc nu m-a interesant palmaresul de şahist al tatălui meu, dar i-am văzut legitimaţia de şahist şi sunt sigur că tatăl meu trebuie să fi citit multe cărţi de şah, cărţi teoretice pe care le-a adunat atunci.

ENOUGH I SAID!
ENOUGH HE SAID!
ENOUGH ENOUGH ENOUGH
ENOUGH ENOUGH
ENOUGH
E
N
O
U
G
H

mi-au sosit volumele cărtăresciene chiar că nu mai am nici o aşteptare demnă de-a fi scrisă, parafată şi expediată către marţeasca speranţă din viitorul ochilor călăreţului incandescent care se îndreaptă, totul a fost măsurat de sextantul lui cook, spre AQUAFILIA
marco polo îi povestea lui kublai han despre un oraş aflat deasupra unei prăpastii, o pânză de păianjen numită de către inhabitants A OPTA CALE, vieţile lor fiind veşnic suspendate şi în pericol de a se prăbuşi
în genunea cu un întuneric, ca o mare făr' de rază de nimeni văzută şi de niciun ochi conceputpricepută
şi cu siguranţă trebuie să ştim că levitaţia dă senzaţia şi te îndeamnă să trăiesţi – cântecul acela antimitic – pericolosamente, iar de-ar fi femeile toate agăţate în plasele arachnida am vedea intrând în ele toate masculinele din orbitor aripa stângă
corpul aripa dreaptă___________________________________________________LA MORMÂNT VĂDUVA NEAGRĂ NU VREA LACRIMI, LACRIMI D' ALEA OMENEŞTI, NU VREA FLUTURI DIN LIFT, NU VREA AL DOILEA NEW ORLEANS VREA TOATE CHELICERELE CEFALORAHIDIENE SINAPTICE IMPULSURILE MATERIEI SĂ PICE' N LE GRANDE SOMMEIL______________________________________________________________

BE LUCID AND DARING, LET'S SAY IT
LONG LIVE TO DREAMS!
ENTER, ENTER, DO NOT BE AFRAID
EVERYTHING IS FAST, NOTHING IS COMPREHENSIBLE.
TO HELP YOU DREAM IS OUR HAPPINESS
WHAT IS SWEETER THAN AN EXQUISITE DREAM?
WELCOME TO PARADISE
END OF ALL WORRIES
TO HELP YOU DREAM IS OUR HAPPINESS
I AM USEFUL TO THE WHOLE WEB
WHATEVER YOUR PINCER PROFILE
FORGET IT ALL
DREAM IN PEACE.

(în însemnările din prima iarnă a masterului, încercam să-mi recuperez somnul transcriind un desen animat. apoi am realizat că scenariile absurde ale viselor – care fac deliciul supranaturalului – au rolul de a calma creierul în urma unor emoţii puternice, negative şi susţinute)

călăreţul incandescent a avut a most damaging time of our life called youth when he was, and it's perfectly safe to say it and we shall dare to say it, forced by most unfortunate coincidences to take up cismărie ce-a mai taremarfămiştosuperbeton meserie
iar eu m-am gândit la multe fete şi multe sinucideri prin înec woolfian
m-am gândit atât de mult la acea carte încât ochiul drept a izbucnit în lacrimi
gândindu-se la miile de scrisori de dragoste pe care le-aş fi putut scrie şi arunca în beţia
ochilor care gustă din plin negura singurătăţii din sertarul cel mare biroul solid
m-am gândit şi am vizionat mai mult de jumătate din animaţia cărţii până când oboseala
mi-a adus la uşă somnul ca să-mi lumineze fiece oscior umplut cu aripi de cuvinte
iar ochiul stâng a început să lăcrimeze şi el dar, de cum prima lacrimă a lăsat în urmă
barierele genelor, floricica din papetărie şi-a spart ochelarii, le-a pisat lentilele sub cizmele-i
orfice, a început să reorganizeze anatomia dioptriilor şi mi-a prefigurat lacrimile acelui
ochi în cenuşă vulcanică a erupţiei de pe platonizatoarea thera.
scriind o scrisoare pentru sertarul cel mare al biroului solid te simţi ca o recenzie lego
în orice caz, nu-i absolut nicio diferenţă între ceea ce vorbim şi ceea ce scriem,
dar absolut nicio diferenţă între ceea ce vorbim şi ceea ce scriem
(dacă mă gândesc bine,
paginile deschise vorbesc la fel de bine ca şi gurile ce expun vidul din anatomia cuvântului
acum un dialog care nu a avut niciodată loc pe treptele îmbătrânite treptele îmbătrânite:

– Claudia, tu mai ştii cursul acela de literatură comparată de prin anul întâi sau doi?
– Care curs, Alex, cel din…, semestrul doi?
– Cred că sunt mari şanse să fi fost semestrul doi.
– Nu prea mai ţin minte acele cursuri din anul doi, Alex.
– Eu încă mai ţin minte mare parte din acele cursuri, deşi nu am mai citit din acele caiete de aproape trei ani de zile, dar cuvintele – cheie nu vor să mă părăsească, încă sunt cu mine cuvintele - cheie, sunt ele, cuvintele – cheie, relele cuvintele – cheie.
– Bravo, Alex, e bine că mai ţii minte acele cursuri. Deci pentru tine nu au fost o pierdere de vreme.
– Nimic nu este o pierdere de vreme, Claudia, dacă ştii să profiţi şi realizezi că noţiunile învăţate îţi pot folosi la ceva, sau măcar să iei în considerare şi acest aspect, ce ţi s-a dictat îţi poate folosi pe viitor. Apoi subconştientul îşi are rolul său şi puţine sunt întâmplările şi gândurile pe care acesta le neglijează.
– Asta aşa este, Alex. Şi despre ce cursuri vorbeşti?
– Despre vârstele istorice din Scienza Nova lui Vico, vârsta zeilor, vârsta eroică şi vârsta vulgului. Ba mai mult, mai ţin minte şi ce tipuri de limbaje corespund acestor vârste.
– Ce tipuri de limbaje, Alex?
– Era o lucrare a lui Fry, numită Marele cod: Biblia şi literatura. Limbaj poetic, metaforic şi descriptiv, motiv pentru care primele scrieri ale umanităţii sunt în versuri. Apropo, Cristina, nu ţi-am spus asta niciodată, dar înaintea prezentării despre postmodernism, am fost cuprins de o inexplicabilă febră livrescă şi am amânat cititul pentru prezentare, preferând să citesc, la sala de lectură, prefaţa şi să frunzăresc din corpul lucrării, autobiografia mai mult.
– Frumos, Alex. Dar cum se numesţe acea carte?
– E un titlu cam lung, Cristina, de obicei e cunoscută după titlul prescurtat: Ştiinţa nouă. Am citit că Finnegans Wake ar fi organizat după vârstele istorice teoretizate de Vico.
– Interesant, Alex, e bine că mai ţii minte acele cursuri.
– Şi mai era ceva ca dubla aporie din limbajul Evangheliilor… Eu sunt eu, Yo soy Yo. Dubla aporie, Claudia, nu are cum să nu-ţi placă dubla aporie.

treptele îmbătrânite clădirii universitare atât de multe de multe trepte, încât, dimineaţa mai ales, sunt aproape sigur că mă îndrept spre altarul piramidei
din măruntaiele condorului negru şi orb, cu gheare de cârtiţă, creier de om şi inimă de omidă
călăreţul incandescent se apropie de fereastra mea şi poate vedea cum, în această venală
dimineaţă, îmi trag un halat albastru peste pijamalele albe, intru în pat, aprind veioza prinsă de stinghia laterală a patului, îmi sprijin, foarte nemulţumit, spatele de tăblie şi reiau
o lectură întinsă prea mult, inacceptabil de mult chiar şi pentru un solitar ca mine
călăreţul incandescent mă priveşte perpendicular cu tăblia anemică a patului şi aş putea
jura că se poate rupe oricând aruncându-mi capul în golul existenţial din perete
lângă capul meu – la sfârşitul gimnaziului, am visat că patul meu se afla pe buza unui
vulcan activ, aproape de erupţie – pe peretele opus e agăţat portretul meu din grădiniţă
aveam o privire destul de sobră pentru vârsta aia şi antebraţul stâng dormea pe acelaşi
genunchi, eram îmbrăcat într-un flanel roşu flanel roşu tors kristeva
vara greierii te învață
cum să treci peste durerea de dinți