Câteodată e atâta tăcere
împrejurul tău,
încât aud timpul
cum zgârie pereţii,
aud zgomotul sufletului
neîncăpându-te
şi eu nu vreau decât
să aud sensul iubirii
din respiraţia ta,
dinăuntrul şi din afara ta,

dar singurătatea mea
e aidoma ţie,
curgându-mi prin ochii
care te-au văzut ducându-te,
înaltă ca visul meu
care nu te încape,

atâta te rog,
închide ochii când pleci,
să mă prefac în praful
de pe drumul
pe care calci,
tăcându-mă !