Privirile-mi topite
curg fierbinţi
şi se preling prin firele de iarbã,
se-amestecã în verzile efluvii
ale primãverii.

Auzu-mi se dilatã
pânã dincolo de zare
şi se contractã
pânã dincoace de muguri,
şerpuieşte
şi trece pe lângã zumzetul albinelor,
pe lângã fluieratul mierlelor
prin sãlcii
şi se-ntâlneşte cu ţârâitul timpului
care-nfloreşte-n ramuri
şi clipeşte somnoros
din genele lui de petale.

Inima mea se face ciuturã
ce-adunã albastrul
genuin al cerului,
cu care-mi rãcoresc apoi
şi sângele înfierbântat
şi gândurile.

Doar vorbele-mi rãmân încremenite,
suspendate
undeva între viaţã şi moarte,
incapabile sã capete aripi.
Uite cum soarele
cu razele-i de miere mi le unge
şi mierle pofticioase
le ciugulesc prin ramuri.

Aceasta-i singura mea temere:
cã primãvara
mã va lãsa fãrã cuvinte.