poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-02-11 | |
O să ne revedem la margine de lună cu o simplă undiță
Care să nu prindă pește Ci numai florile părăsirii la o altă margine, care depășește plecarea De dincolo de lumină și de lună Alb, Din aprigul întuneric care se zbate să nu îmi dea pace și să nu mă lase Căci e lumină, peste întuneric. Ies peștii din undițe și se răzvrătesc Noi ieșim din moarte afară Căci noi suntem pești ne hrănim cu alți pești și cu flori, din noi Suntem vechi În noi, nimic nu miroase, decât trupul nostru pe care l-am mâncat Și care stă în noi, de ieri... Nu te teme, nici cel mai mic zvon de negare, de aici Și tu ești pește Ai grijă de tine Mult În mintea mea s-a lăsat un demon să nu îmi lase crucea din mine, în pace. Vezi cumva cabana din sus de sat, E un pădurar... Să ne țeasă, cu bine, iubirile În rest, nimic nou sub soare Licuricii se fac tot mai mari, pe aici Îmi țin loc de stele. Cel mai mult îmi e dor de piersici, să mănânc o piersică Pe care să mi-o aduci tu. În peștele apei, numai vechimea se zbate... Icre negre în ochiul meu Icrele mele Căci probabil nu sunt decât un sturion evadat. Niște lacrimi, culese cu mâna Pe aici nu sunt stele Așa că stau, îmi culeg lacrimile cu singura mea mână stângă. Sirenă, crezi că sunt o sirenă? Lasă-mă să îmi culeg lacrimile, numai cu mâna stângă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate