s-au rugat de mine-n genunchi
să nu mă nasc, să nu cresc în pântec,
să rămân înainte de iubire, de gând,
de tot ce ar putea să mă cuprindă,
să îmi dea formă și să mă întindă
timp și spațiu în a stelei lumină!

eu le-am spus că este o rază
care îmi umblă prin sânge
venind dintr-un departe
ce nu încape în zare.

loviri în pereți ovipari
de unde îmi cresc ca rădăcini
și lumini ce vor deveni întinderi
solare de arbori stelari.

îngenunchiat în fața altarului,
în ochii albaștri ai Maicii Domnului,
cerul părea o lacrimă ce sta să crească,
ca în pântec cerul dintâi al adâncului.

era timpul și spațiul din a stelei lumină
ce îmi dăruia formă să mi se întindă
de unde ar putea să mă cuprindă
și să rămân în iubire gândul
amintirii din ceruri ori
din goluri mormântul.

timp și spațiu în a stelei lumină
să îmi dea formă și să mă întindă
de tot ce ar putea să mă cuprindă,
să rămân înainte de iubire, de gând,
să nu mă nasc, să nu cresc în pântec,
s-au rugat de mine-n genunchi!