Fiecare floare de pe ramurile prin care te întinzi ca fiind
Așteaptă să fie numită, să se identifice cu sinele,
Să se distingă de celelalte flori care cresc
De-a lungul ramurilor ce mi se întind
Spre lumină din alt fel de să fie.

Rădăcini, care nu înfloresc niciodată, ce se adâncesc
Căutând în întuneric sinele devenirii din care
Să își dăruiască aprinderea prin golul
Unde, ca imagini, ard a închipuire.

Numește-mă, te rog, în fiecare astfel de primăvară,
În fiecare explorare din nesfârșitul ram al acestui sine
Care din bumbul feciorelnic mi te crește
Pentru ca tu să îmi rămâi infinită
Și eu al tău izvor matern
Înflorind în ferestre!