poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-01-28 | |
Un fel de amăreală ce mă mușcă
Aș sta-n sanda, dar văd că dau de pușcă E câinele de pază, ce mă mușcă De parcă nu sunt doamnă, sunt rățușcă. Și tu nu ești, îți bei, îndepărtarea Cu gust sărat, ce are, mult, mirarea Când te-ai ascuns și ții alunecarea Mai mult decât pe mine, strâns, cu zarea. Un fel de pere late, să mă țină Să nu mai intru, noaptea, prin grădină Căci, am un pântec pară fără tină Ce numai pentru tine-ar da lumină. Și-o să mă fac, de ieri, călugăriță Să sper că-n bătrâneți-îs-o bună iță Asta nu-nseamnă că nu țin halviță Mă va lega-n refrenele, de viță. Eu te iubesc, cred, te doresc zadarnic Când lângă mine doarme un paharnic Și știu că nu mă mai iubești, un harnic Dar și eu, crug, mărturisesc, amarnic. Vin și copii, fetițele și pruncii, Băieții ce se joacă,-n susul luncii, Dar nici copiii, zâmebele Dulcii`, Nu știu să mai dezbată (plânsul juncii). Nu știi nimic, nici tu, nici eu, d-atâta Un moș, cu bale albe, scoate bâta Să nu ne mai iubim, dacă-s ”urâta” Sau prefrumoasa, oare-s, dar a câta? Măi, grijuliul strai, ce mi se-închide Refuzul dă din strugure-n stafide Iubite-n gând închis, tu nu-mi deschide, Frumoase plâng, mărunte și silfide... Și, văd, n-am ananas rămas, în casă, Ca să mă fac, perfectă-s, mai frumoasă, Cireșele le-ascund, târziu, sub masă, Deasupra luna râde, pulpă groasă. Tristețea - cea mai aprig, paloare Mă simt călugăriță, dar mi-sunt zare Dar, e și munca, leac, el nu dispare Ci cum și stelele, în zi, mult sor apare. Căci trage,-n câmp, Hristos, o nouă brazdă Biserica e lângă, cruci de haznă Pământul e prea lung, și mult, de gras, dă Zăpezi sau întuneric, lumea-i caznă. Tristețea (cea mai aprigă) dispare Când un copil ți-o ia, și-o duce-n zare... Dar, e și munca, leac, nu oarecare Să-i pun lui Dumnezeu, cu demâncare.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate