în casa în care m-am născut
nu mai e nimeni
tăcerile
din patul în care
mi- am adormit copilăria
țes din firele de lacrimi
căte o amintire în fiecare zi
umbra de sub pragul casei
s-a subțiat tot mai mult

nu nu mai am curajul să mă uit îndărăt
să nu- mi amintească cineva
de spusele mamei
"copile, eu într-o bună zi
mă voi duce cu Dumnezeu,
tu să repari poarta și acoperișul
prin care
m-a pândit umbra cea rea"