Azi mai citesc atât de trista poeziile-amagitoare
Si mă gândesc cum ieri mă simțeai ca pe o floare.
Astăzi m-ai pus în mormanul de hartii si cărți uitate ,
Ce mâine ele vor fi la cos, aruncate.

Iubirea ta dulce si amara,
De astăzi o voi impacheta pentru o ultima oară
Si o voi pune în biblioteca mea din casa
Si voi lasa doar o poezie de a ta
pe masa.
Îmi voi aduce aminte câteodată si de tine
La fel de repede cum m-ai uitat si tu pe mine..
Mă voi uita în acele poze fericite
Si voi numără câte nopți tu mi le-ai făcut atât de
triste.
Mă voi uita la acei ursi de plus maro si plini de viață
Și-mi voi aminti cum tu mi-ai facuta mea inima sa fie
gheata.
M-am împotmolit în acea ta mâzgă veninoasa
Si m-am îmbătat cu a ta indiferenta crasa.
Mi-am lovit inima si pielea albă ca zăpada iarna-n gerul aspru
Ca tine nu voi mă cauta niciodată-n astru.
M-ai făcut atât de rece ,rea si obosita,
Oh,iubitule,tu nici nu ai văzut cât sunt de trista..
Iti mai citesc un ultim vers ce mi lasă pe limba doar amărăciune
Si ieri-mi lasă doar stropi intenși de fericire si
iubire.

Acest termen tu l-ai cam uitat de mult
Si astăzi arzi tot în jurul tău, atât de crud.
Orice floare din grădina iarna înflorește,
Dacă cel ce o are, o iubește.

Nu vreau flori, cuvinte sau recunoștința.
Vreau doar sa vezi ca si eu sunt doar o ființă,
Ce iartă, uita si trăiește,
Iar eu sunt o ființă mică si umila, care te iubește…
Te-am iubit atât de tare, aprig si nemărginit
Si tu…tu doar m-ai rănit…
Nu vreau iertare, dulciuri sau cadouri scumpe.
Vreau doar sa știi ca o iubire mărunțică
Nu din răutate, egoism sau indiferenta
se ridica.