Umbra ta e albastră între cer și pământ,
Uneori se sperie de fulgere, de ploi, de vânt,
Pe cer e o lună tristă care plânge cu lacrimi de dor,
Iubirea e doar un vis transformat în lumină de al iernii decor,
E atâta ceață și tu uiți că ieri eram doi,
Ne plimbam uneori prin zăpezi albe ca iubirea dintre noi,
Infinitul curgea și se risipea în cele patru zări,
Buzele mele oboseau de așteptare și tu nu știai să le săruți cu dor,
Îți desenam în obraji trandafiri cu degetele înmuiate în soare,
Tu îmi zâmbeai și atunci timpul se oprea în loc, uitând să mai zboare,
Porumbeii aveau aripi albe și se roteau pe cerul albastru-deschis
Tu mă luai de mână și totul părea o poveste, un vis,
Suspinam indecisă între a te iubi și a te uita
Iarna rostogolea fulgi mari de zăpadă și avea ochi de catifea,
Inimile noastre băteau în același ritm alert,
Când mă sărutai simțeam că îmi bate un curcubeu în piept,
Acum umbra ta e atât de albastră că poate fi confundată cu un nor
Și tu ai plecat departe fiindcă iubirea s-a risipit și a dispărut din decor.