- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Pribeag oștean rătăcitor prin gânduri,
Cuprins de doruri noi înnegurate,
Rupe încet copilăroase rânduri
Și prinde-te de ale vieții roate.

Mai e o lună pân'la-ncorporare,
Întregul corp se zbate ca un pește,
Octombrie se lasă tot mai mare,
Și peste vii doar bruma lui domnește.

Sărac sătuc îndoliat de moarte
Pustii vor plânge ulițele tale,
Căci eu voi fi de-acum tot mai departe,
Plecat pe-a vieții-ntortocheată cale.

Iubită dragă, printre lungi scrisori
Să scalzi în dor amurgurile noastre,
Să plângi ca roua dimineață-n flori,
Ca vara după-ntinderile-albastre.

Rămâneți așadar cu toții bine,
Nu vă-ntristați căci am să vin curând,
Un cald sărut primiți-l de la mine
Și-un dor nestins purtat mereu în gând.