- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Răsărise deșteptarea peste roua dimineții,
Și pe cer îmbobocise vaste-ntinderile-albastre
Când trezit de parfumatul aer proaspăt al fâneții,
Am văzut că peste toate ocolișurile vieții,
Mai presus de orice lucru, dragi sunt plaiurile noastre.

Cufundate în răcoarea unei zile fermecate
Flori frumoase în ferestre chiar și-acum mai dorm în glastre,
Iară păsările curții până-n ziuă deșteptate
Așteptând să-și ia dejunul de grăunțe, știu cu toate
Că oriunde-ai fi pe lume, dragi sunt plaiurile noastre.

Aruncându-se dea dreptul într-o pânză grea de nouri
Dar chemându-și copilașii: două reci și târzii astre,
Luna-și pleacă mândră fruntea către cetele de bouri
Ale Marelui Ștefan, și prin migratoare stoluri
Ea șoptește prin istorii:"Dragi sunt plaiurile voastre!"

Chiar și soarele, voiosul, răsărind pe nesimțite
Dintr-o pânză de luceferi, raze calde și măiastre
Începu să-și minuneze ochiul său de culmi privite
Munți, podișuri, câmpuri, șesuri printre îngeri risipite
Ce-au trezit destoinicia, frumuseșea, ce-adormite
S-au sculat, din ochi spunându-mi:"Dragi sunt plaiurile voastre!"

Unde-aș mai găsi în lume alte locuri dulci și sfinte,
Alte-asemenea întinderi cu păduri de brazi și fagi?
Într-o altă parte a lumii s-ar mai scrie în cuvinte
Dorul nostru fără margini ce nu-ncape în morminte
Pentru dragostea purtată plaiurilor noastre dragi?