ascult la geam cum lăcrimează ploaia,
mă simt însingurată în această seară,
tot mai mohorâtă mi se pare odaia,
fără săruturile dulci de odinioară.

noaptea se coboară peste a mea insomnie,
rece și întunecată ca o solie a morții,
viața în vremea ceasta e tristă și pustie
și nu știu cum săi schimb drumul sorții.

iubirea mea ca o stafie bântuie acum,
printre amintirile uitate în trecut,
plutesc bizar în jur rotocoale de fum,
tu ești plecat iubite în necunoscut.

o mângâiere vreau în patima voluptoasă,
în suflet dorul lăcrimează în noaptea cețoasă.