Mă verde ramura de brad,
Mă verde frunza, lin cum cad,
Mă verde un noiembrie
Când cenușiu peste tot e,

Mă verde cu cărămiziu,
Mă verde toamna și nu știu
Și-n câtă ură-a adunat,
Mă verde viu cu brun roșcat.

Pe inima cu ramuri verzi
Mă verde-un verde din livezi
Și când mă uit în ochii tăi,
Mă verde verdele din ei!

Prea multă verde primăvară
Mă verde-n tot ce mă-nconjoară
Iar toamna, cât s-ar strădui,
Nu mă mai poate cenuși.

Mă verde luna prin perdele,
Saturn mă verde prin inele,
Iar dacă nu-nțelegi ce spun,
Mă verde-un verde gând nebun!

Un gând purtat de-un verde vânt:
Eu, precum Lazăr din mormânt
Înlături, piatra o voi da
Când am s-aud chemarea ta!

Tu știi ce ești? Ești minunată!
Ești ca o vară detașată
ÃŽn mijloc de noiembrie,
Să-mi scalzi în soare zilele!