Am aruncat chiștocul pe jos
A început ploaia și totul e întors pe dos
Scrumul fiind spălat de apă
Urmând drumul spre canalizare, ca un erou purtând o capă.

Plimbându-mă prin ploaie cu timpul de mână
Mi-e frig și o să răcesc, opusul ne cunună.
Parcând mintea, mă duc să iau benzină,
Să dau foc la conștiință, să ating lumină.

Dar îl sting, fug de ce e mai prețios,
Acela este întunericul, care cred că e de prisos
Nu-i văd importanța, deși iubesc lumina
Și dacă n-ar fi el, nici lumina nu ar răsuna.

Acum chiștocul este într-un labirint întunecat
Și e pierdut, el era sursa de lumină, acum a rămas șocat
Dintr-un luminator a rămas un simplu cerșetor
Căutând Soarele, și-a mai format un trup, cel de căutător.

"Răspunde-mi, te rog, căci sunt singur și mi-e frică
Tatăl tău e aici cu mine, dar îi cam port pică,
Recunosc că e greșit și nu pot să compar
Când tu sămânța, una și aceeași, dar el e un hotar."

Tatăl ei era întunericul ce-i lasă loc să fie
Celălalt părinte stă adânc, într-un lac înghețat cu alții, cam o mie.
E cea mai frumoasă și cea mai iubită, dacă-mi înțelegi aluzia,
Am dezghețat-o și i-am dat rațiunea să ne-o ia.

Lăsându-ne seduși, devenim obsedați,
Distincția dintre fericiți și nefericiți
Ea este șarpele viclean, cel ce încearcă să-L întreacă
Dar Neîntrecutul ne-a dat-o pentru diferențiere, nu pentru a se simți săracă.

Între 4 pereți cu 4 colțuri stăm și ne învârtim
Suntem toți, chiar și cei trei, dar nu le vorbim
Pentru că dacă pleacă unul pleacă toți trei
Rămânem noi cu Totul nimic, vrei, nu vrei.
Și am rămâne, dar i-am ascultat pe plecați
Iar cu frică, nu cred că vom fi iertați.