caut o cantitate suficientă de substanță care să îmi transforme dragostea în moarte
pentru că nu mai suport să fiu valul care se sparge de stele
să îmi pară noaptea zi, să îmi doresc să am gîndaci că de prieteni sunt sătul
să îmi aprind țigara cu aceeași tristețe cu care dorm îmbrăcat

apa clocotită doar mă răcește un pic, am îmbrățișările volatilizate pe o mie de ani
trăiesc pe fundul mării pentru că doar aici pot respira, și da, vreau multă substanță
din orice lucru care mă poate duce ca la formula 1, să îmi pună aripi în loc de roți
să mor ca icarus, dar măcar să pot vedea planeta de sus

să fii tu pierdută în mulțime și să nu te mai recunosc, doamne de s-ar putea întîmpla asta
aș crede în tine, aș fi mai exemplar decît cervantes cu nuvelele lui și nu m-aș mai lupta
m-aș lăsa învins de morile de vînt, nu l-aș mai citi pe philip k dick să îmi fac idei
că la capătul lumii urmează o alta în care am fost spion și ți-am salvat viața

dați-mi o substanmță să fac moartea de rîs, să-l fac pe shakespeare de rîs
că nu se moare din dragoste, nici din ură, ci din indiferența pe care o au stelele
pe astrograma ta, și sunt supărat că nu cunosc nici un macaragiu
care să rupă o bucată din lună să ți-o dau ție, să cinăm împreună pe ea

lumînările pentru vii ar trebui să ardă invers decît pentru morți, dar ard la fel
așa că nu mai fac diferența între viață și moarte, dar tot vreau o substanță
să înțeleg ce e moartea, poate acolo există dragoste între noi, poate acolo
putem avea un copil, sau măcar o pisică, un cîntec al nostru

nu știam de ce orbesc, dar așa se spune, că funcția creează organul
așa că ochii mei nu mai sunt în stare să facă nici o tracțiune fără tine
se numără pînă la zece, mă învelesc într-un covor dar sunt încă viu și e foarte nasol
e o lungă după amiază a existenței mele și iubirea pare că nici n-a fost creată

deși sunt dovada vie a ei.