Se dezvelesc salcâmii de cântec şi de frunze
Vântul îmi bate-n poartă , în uşă şi-n ferestre,
Mai eşti cu mine umbră sau cauţi alte muze
Să te inspire tainic în tragica poveste ?

E un sfârşit de vreme ca un sfârşit de lume,
Prin colburi vijelia de frunze-i ca un zid,
În dimineţi de ceaţă cad peste dealuri brume
Şi tu mă-mpingi spre ele ca spre-un final morbid

Şi fiecare frunză pare-o uscată mână
Ce-ar vrea să se agate de-un umăr, de ceva,
Ca nişte vise fade ce vor să mai rămână
În calendarul verii ascunse pe-undeva

Se năruie iubirea de pe un pat de moarte
Când noaptea mi te-ascunde sub streşini şi sub ploi
Şi ca la o beţie, eu rup această carte,
Şi mă restitui veşnic, iubirii dintre noi !