mersul tău era ca un fâlfâit de aripi
și mă miram că nu erai încă pasăre
levitai în jurul meu cu cafeaua
și micul dejun
sfidând gravitația
în vitrină paharele de cristal oftau cuprinse de panică
furculițele de argint își scrâșneau dinții de crocodil
o liniște albă, dureroasă, ca un cuțit de scos sâmburi
se revărsa încet și tăcut peste lucruri
lumina care apucase să pătrundă prin geamuri
agoniza abia respirând
într-un pahar cu lapte...