- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Un nimeni răsărit în marginea uitării
Pierdut de năzuințe, de visuri, de idei,
Un nimeni alungat de valurile mării,
Un nimeni mi-este viața, o frunză moartă-n tei.

Învăluit în beznă, în viscol și în ceață
Un nimeni rupt din mine, căzut între nevoi
Se zbate ca un pește, -ntre moarte și-ntre viață,
Într-un ungher al lumii, uitat de mulți ca voi.

Ucis de-o viață dură, chemat de-o moarte vie,
Un nimeni dus de ape plutește în neștire;
E-al nimănui și-i singur și nimeni nu-l mai știe
Pe-un nimeni părăsit de-a vieții fericire.

Privind spre ceruri noaptea zâmbește către vise,
Spre-o fată ce-a iubit-o, o amintire-i fuge,
Pândind prin somn la dânsa, speranța i se stinse,
Și părăsit de lume, un nimeni se tot duce.