simfonia luminii lumea o fredonează,
la izvoare unde liniștea-i melodioasă,
cristaline unde se armonizează,
cu inima romantică, evlavioasă.

pe țărmul unde sirene mai cântă,
îngână si nisipul refrenele iubirii,
luna ca marea calmă binecuvântă,
deschide portalul sacru al nemuririi.

în dansul sunetelor diezii și bemolii,
fac iar spectacol de mare artă,
căci universul și-a trimis solii
cu miracole pentru suflet și soartă.

cu iubirea destram nori să fie lumină,
să o ascult cântând precum o violină.