„o arcă magică înghite
deopotrivă
distanța și clipa rebelă încă din pântec”
în travaliu sacru
mama tuturor ființelor
ne sculptează sub piele
arderea și adierea ușoară a visului

să crești din sămânță aurie
arbore ce-și înfige adânc rădăcina în ceruri
va trebui să-ți răpești jumătatea
din sertarele vieții
precum ți-ai smuls ție
găurile negre din gânduri

toți pruncii nenăscuți își spală candoarea
în roua clipei gestante
miracolul sângelui extrage din rodie
un „el și ea” unic
timpul mirajului static despică
cețurile privirii
topește statuile când își aprind brațele
gurile sunt flacără vie
duhul din vena văzduhului
barometru
miracolul devine fulger
în vatra ochiului liber de spațiu

ne duce-n siaj taina
perfecțiunea pulsului în două culori
veșnicia
e doar opinca fiecărei zile
dezbrăcate de fast
ne trece peste hăuri
și piscuri doar c-un zâmbet suav
și-apoi coboară inima-n degete


pielea refuză să picteze stele
cu monogramă regală

protocolul ei
e o iubire desculță
limpede ca o rază de lună