umbra, când s-a trezit, a întrebat:
- dar unde este poetul?

- în timp ce dormeai, poetul s-a ridicat,
a plecat, și-n urma lui a lăsat un bilet pe care scrie:
"nu am nevoie de umbră
pentru a fi pasăre!"
dar ce fel de pasăre nu a spus...
păsări sunt pretutindeni,
dar niciuna nu are aripile
însângerate, răspunse iarba

scuturându-și amintirile prăfuite,
umbra spuse din nou:
- nici eu nu am nevoie
de poet pentru a fi floare!
și după ce intră în pământ
se ținu de cuvânt

iar floarea, după ce fu culeasă
și ajunse într-un borcan cu apă,
pe marginea interioară a unei ferestre,
lăsă să cadă ca mesager o petală,
șoptindu-i ierbii:

- nici eu nu am nevoie
de pământ pentru a fi
privită și mirosită!

iarba, întristată, crescu până la fereastră
și îi răspunse florii:

- nici eu nu am nevoie să fiu cosită
pentru a plânge!
- dar de ce plângi? întrebă floarea
- plâng fiindcă ferestrele vor fi închise și nu voi putea visa alături de tine...
- bine, dar ce speri să visezi?
- trebuie să recunosc, cu toată sinceritatea, că și eu am fost îndrăgostită de poet, numai că între el și mine ai fost mereu tu, numai tu...