Era atât de frumoasă,
încât cerul
după mersul ei de rouă
se aÅŸternea
Iar curcubeul
după talia ei de nimfă
se înfăşura,

Eu încercam să cânt
la corzile sufletului unui tei
dar mă împiedicam mereu
de esenţa efemeră a paşilor ei

Era atât de frumoasă
încât pielea ei se prefăcea
în ninsoare
şi lebede mari cădeau pe noi
de-atâta sărutare

Ea era frumuseţea însăşi,
de parcă
Dumnezeu a creat-o
din sângele Lui, din vioară
ÅŸi din lotuÅŸi