poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 707 .



M-am spălat în cascada cuvintelor
poezie [ ]
din vol. în pregătire "Fântâna care-și bea singură apa"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [SnowdonKing ]

2023-09-15  |     | 



nu știu de unde a izvorât

râul cuvintelor

poate din centrul universului

poate din plânsul unei stele

poate dintr-o durere

neștiută de nimeni

poate dintr-o singurătate

fără margini


ceea ce știu

și-mi face bine să spun

este că nu demult m-am spălat

în cascada cuvintelor

m-am spălat de toate păcatele

de toate tristețile

de toate zgomotele inutile

care mă urmăreau până-n vise

de toată transpirația amintirilor

de toată rugina sângelui


am rămas ca floarea de trandafir

după ploaia scurtă de vară

pregătită să primească din nou

binecuvântarea luminii

și vizita dragostei ca o albină

dornică să culeagă

polenul proaspăt al inimii


am rămas ca pasărea

sub cerul senin

bucurându-se de tandra mângâiere

a razei de soare

de vântul domol ca o copilărie

trezită la viață

de pietre, de arbori

de firul de iarbă ce crește din nou

prin vechea iarbă cosită


am rămas ca frunza

întorcându-și privirea spre cuib

ca oglinda făcându-și din nou rugăciunea

în fața culorilor vieții

ca pâinea proaspătă

pe masa celor care încă mai cred

în religia pâinii

ca trilul mierlei

în urechea desfundată a lumii

ca nufărul înflorit

pe lacrima de fericire


nu știu de unde a izvorât

râul cuvintelor

și nici câți afluenți

a strâns în drumul până la mine

și nici câte valuri au atins

crengile sălciilor plângătoare

cert este că acum

mă simt un alt om

mă simt ca o fereastră

între două săruturi

mă simt ca un vis

ce ia pulsul vieții

mă simt ca o fântână

dornică să-și spună povestea

tuturor gurilor însetate

de frumos, de miracol

de magia metamorfozei


mă simt ca un foc

ce-și leapădă umbra

mă simt ca o legiune de fluturi

luptând pentru dragostea veșnică


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!