Nu mi-ar fi plăcut să mor
când încă mai trăiam,
desigur că nu mi-ar fi plăcut,
chiar deloc.
Iar acum
când am murit de atâtea ori
în atâtea feluri,
când chiar mă pricep la asta
și am experiență,
nu-mi mai pasă,
chiar deloc.
Costumul de înmormântare,
cu nasturii lustruiți,
cusuți soldățește
și gata încheiați,
își înfioară eleganța
scuturându-mi-se
de mirosul de pământ.
Îmi sunt unghiile
întotdeauna tăiate
numai până la sânge,
nu mai departe.
Și totuși,
cel mai bine se moare
când încă mai trăiești,
nu?

În frământarea lor scrântită
cu o mirare aproape perfectă,
gândurile
m-au îmbrâncit vehement în afara mea,
mult în afara mea,
atârnându-mă,
ca pe un cadavru desigur,
în așteptarea
unui somn ce nu mai vine
nici dacă-l ironizez
numindu-l de veci.
Loading…
loading…
loading…