îmbarcat

pe corabia umbrei

am plecat să cuceresc

depărtările

am trecut

prin marea de oameni

și am lăsat

o dâră lungă de cuvinte

în spatele meu

uneori

când valurile

mi-au făcut inima să tresară

m-am oprit în golful unei insule

pe care locuia

dragostea

am iubit

mi-am umplut cala

cu amintiri

mi-am ridicat din nou

pânzele

alteori am trecut

ca spărgătorul de gheață

prin răceala celor din jur

sau ca submarinul

pe sub gheața care refuza

să se spargă

îngerii m-au însoțit pretutindeni

chiar dacă pentru alții păreau

doar niște pescăruși

sau doar niște delfini jucăuși

îngerii și Dumnezeu

care era fie vânt, fie ploaie

fie o fregată de lumină

care trăgea după ea

o întreagă flotă de nori

da, da, am plecat

să cuceresc depărtările

așa cum zâmbetul pleacă

să cucerească

un suflet

așa cum flacăra lumânării

pleacă spre toate colțurile

unei camere

cucerind întunericul

am plecat

ca un fluture de cenușă

spre floarea care se deschide

doar în visele

cele mai frumoase

am plecat și m-am întors

agățat de coada unui poem

pe care ochii au privilegiul să-l vadă

doar o dată în viață

asta dacă nu se închid

prea devreme

lăsând să cadă din ei

ultima lacrimă

plecată și ea să cucerească

doi metri de pământ