to hell or the hangman

spre deosebire de alții eu știu că dau greș
și cînd cireșele se coc în obrajii tăi mie îmi prind picioarele rădăcini
în asfalt, ocolesc stelele, îmi protejez tîmplele
scriu litere pe spatele gîndacilor și seara cînd le dau de mîncare
se aliniază în te-iubesc-ul perfect

am văzut de toate în viața asta
inclusiv o lacrimă care se cățăra pe celelalte să intre înapoi în ochi
sunt frumos, arăt ca într-o fotografie făcută de călău
premiată la clubul lor de fotografie
și gîndacii rîd pînă cad pe spate și îmi arată burțile lor galbene

mă îngălbenesc și eu, cu tine e ca și cum mi-aș ține respirația


străzile cu frunze sub picioarele mele

sunt ca spațiul dintre tălpi și podea și becul încă îmi luminează fața
străzile sunt ca amintirile, te fac să spargi oglinda din interiorul ei
a intrat un liliac pui azi-noapte la mine în sufragerie
și am vrut să-l salvez. dimineața l-am aruncat.
mi-am pus un pahar să mă eliberez.

am zis că nu scriu despre tine.
nu. scriu despre mine, mă înțeapă în inimă dar nu ești tu
e altgoritmul vieții plus o cană cu apă cînd iei cîteva pastile
ca să înveți mersul. cînd mă trezesc mă întreb
dacă a fost adevărată călătoria sau iar am băut prea mult.
ce vacanță, iar am băut prea mult.

nu scriu despre tine, dar uneori mintea mea joacă șotron
cu ceva amintiri, alea care au rămas ca găinile după dinozauri.
mi-e atît de rău că nici o mie ca tine nu mă mai fac bine.
am hotărît să-mi dau drumul, nu cum te gîndești.
mă înțep în ochi,

pe un ochi intri, pe celălalt ieși.
pe unul te cunosc, pe celălalt te uit.
de fapt e ca în vamă, bei pînă la răsărit și cînd se întîmplă
tu dormi. bolero-ul se aude pînă departe dar nu trezește pe nimeni.
ghemuit, mutilat de amintiri, îmi face respirație de urgență
un pahar. eu privesc în limpezimea lui, el în golul meu.

ce îmi aduc aminte dspre tine e că pe pământ au fost reptile uriașe
și au dispărut.
că omul a inventat focul, roata și a pictat peșterile și a mai spus că există
iubire.
tu nu crezi și oricum ai de făcut unghiile.

stau, mă întreb cine e reclamă la cine,
ca isus zice că moartea la viață, ăilalți spun că e scamatoria unui circar.
tu nu ai timp să trăiești, ai treabă.

mă întind aici pe frunzele astea. cad singure. nu vreau să plec.
nu mă duc nicăieri pentru că nici eu nu vreau să știu
că sunt singur.



buburuza electrică

goangă mică, atunci cînd deschizi ochii și cerul îți picură în ei
o frumusețe fără seamăn, nu-l lua în seamă, se alintă și el
ca o pisică, pisicile nu pot fi urîte
nici depresiile

de fapt nimeni nu e
pînă și partea asta a zilei în care durerea mă ia cu ea să facem surf
are ceva ca alcoolul
și tu aluneci în mine ca pe gheață fără să cazi
pentru că ochii mei sunt rotițele ajutătoare cînd înveți să pedalezi
pe iubire

sau pot fi canale colectoare
în care se adună din oameni tot ce-a fost frumos și nefolositor
pentru că nu toată lumea are nevoie de frumusețe

din doi poți să faci unul, la fel ca din două culori, două sunete
și o buburuză electrică virează în palma ta
de pe linia vieții pe cea a dragostei

și nu mai e viață, e dragoste
treci prin pereți ca prin filele unui veac de singurătate
buburuza trece prin palma ta ca un glonte dar nu poți spune nimic de durere
și durerile au frumusețea lor

și cerul nopții e tot o buburuză, doar că în loc de picățele sunt stele
și roșul s-a adunat de peste tot pînă s-a învinețit, pînă s-a întunecat
să vezi mai bine lumina din tine

uneori în loc să pui acul pe vinil pui limba, să iei cuvintele direct pe limbă
să le simți gustul, să te saturi
închizi ochii și în interiorul tău se aude muzica
lui leonard cohen cum face dragostea cu moartea.

ciorbă de înger sau mică teorie despre orgasm

nu știu ce să mă mai fac cu mama, mă iubește, și cred
că mi-ar găsi și o iubită să mă culc cu ea, ca să nu se culce ea cu mine.
mamele îți dau bani și viață și liniște
dar mama mea vrea să îmi dea universul, mama a cumpărat pămînt
pe fiecare stea, mama spune că o femeie bună trăiește după bărbatul său
că abia atunci poate să-și iubească băiatul
și vrea să-mi ia și pacatele ca unui mercedes de ziua mea.

poate nu știți, dar mama, se uită cu privirea ei pe cer
și prăjește norii, toți arată ca o friptură de vită argentiniană
red medium, și eu mă cam scap în chiloți, să îmi schimbe mama chiloții
să ne-aducem aminte unde și cînd a început iubirea.
că mama mă iubește și știu cum îi spunea despre orgasm prietenei mele
de atunci, orgasmul vine odata cu împlinirea, sufletească sau corporală

eu am avut orgasm prima oară, măritată virgină, abia după ce l-am născut.
atunci am simțit că-mi iubesc cu adevărat bărbatul și atunci s-a întîmplat
prima oară. să faci puțină istorie.
așa poți să spui că și roboții au orgasm.

mama și-a rupt mîna, nu mă mai poate mîngîia cu ea.
mama știe că și-a rupt mîna și nu mă mai poate mîngîia cu ea, așa că
mama ia un cuțit în mîna cealaltă, -l ascute de turla bisericii
ia capul unui înger și mi-l trimite mie congelat. cică să fac ciorbă.

și fac ciorbă de înger și plîng în ea să o răcesc.


paradoxuri temporale și iubire pe ascuțișul cuțitului

dacă e să ne luăm după bătăile inimii
trăim în viitor, asta pentru că tot universul e la trecut.
cum tot viitorul devine inevitabil trecut, de fapt trăim într-un paradox tempooral.

mâine vei fi iubita mea și de fapt chiar de azi ești fosta mea iubită.
nu că mi-aș dori asta, dar inima îmi dă zilnic o chelfăneală ca în cărți
și știu că două puncte diametral opuse pe cerc
se pot atinge daca răsucești cercul în spațiu și-l faci să semene cu semnul infinitului.

ai două cercuri tangibile, și în loc de unul suntem doi, iar dacă suntem doi
tot ne atingem într-un punct, ca secundele cu secundele următoare
ca prezentul de acum cu prezentul imediat.
suntem viitor prezent și trecut, iubito, +
că nu mai suntem deloc. niciunde, de negăsit. cînd mi-am imaginat că vom face sex
a fost mai întîi la viitor, acum e la trecut.

de aceea au apărut bisericile, cu speranța că mai poți aduce trecutul în prezent
măcar în viitorul incert. rugămințile sunt la trecut, acoperă ceva din spate
depre care ai așteptarea că se va produce în viitor.
și cu toate astea, universul e la trecut, el este deja, și moarte e pe tot cerul.
dar să fim optimiști. stelele sunt pe cer și le stingi
ca pe lumînările din tortul tău.

nu e nimic complicat. visele sunt din viața de apoi, așteptările sunt tot vise
din viața de dinainte. știu, e dureros să te gîndești că e atîta viață, cât e,
și restul moarte.
dar așa e moartea, singurătate, atingerea cu întîrziere:

mort, dar atît de viu pentru tine. nimic nu se poate schimba
beau un pahar de tărie și știu că există un punct prin care poți trece
toate liniile fericirii. suntem aici, și cu toatea astea suntem în altă parte.
ne umplem trecutul cu dușul chinezesc în timp ce viitorul
e ca asfaltul uscat la scurt timp după o ploaie de vară.

suntem cele două laturi ale lamei cuțitului. ne întîlnim
pe ascuțiș, mergem cu tălpile goale și nu ne rănim.


la joyeuse apocalypse

trag cu putere din țigară, trei fumuri apoi suflu fumul
făcînd un nor ca o bucată de granit din care elimin tot ce nu e necesar
pînă rămîne doar chipul tău, ai privirea aceea vie și lucidă
de dinaintea oricăui cataclism

te absorb înapoi cu nările, cu gura, într-un sărut cu plămînii mei
cu interiorul meu atît de gol, de zici că în piept îmi bate
mulțimea vidă

apoi te dau afară și te absorb din nou și chipul tău se face tot mai mic
pînă dispare și repet jocul acesta de cîteva ori în timp ce mă gîndesc
la pascal, care a spus că natura evidențiază peste tot,
atît în interiorul cît și în afara omului, un dumnezeu pierdut

un dumnezeu mort, despre care au vorbit mai apoi hegel și nietzsche
și fumul dintr-o țigară, zîmbesc,
mă gîndesc ce formă ar fi avut chipul tău dacă aș fi fost picasso
fumînd o țigară

dacă aș fi muzician aș compune muzică folosind structura adn-ului tău
de la ultima noastră întîlnire mi-a rămas un fir de păr
pe care l-aș putea arde să-l trag pe nas
să îl păstrez în mine ca pe un drog care face moartea
să pară mai bună

în scrumul din scrumieră sunt eu, viitorul meu, dumnezeul meu
mort, ca partea din mine care te-a cunoscut
ca partea din mine care nu te-a cunoscut

îmi mai aprind o țigară și fac dragoste cu tine
te absorb și te resorb, te inspir și te expir
pînă mă întorc în timp în seara în care am făcut prima oară dragoste
fără să ne atingem, cînd stăteam față în față
pe scaune diferite și ne-am atins doar emoțiile

atunci am simțit pentru prima oară cum mă pot goli
cum trupul meu devine un vas în care coboară harul dinvin
acum acest dumnezeu e mort

și în pieptul meu bate o inimă neagră și vidă.