N-am crezut ca sufletul
să aibă atâta ecou,
în fiecare dimineaţă
repetă aceleaşi gânduri
în alte dimensiuni şi forme,
paşii pierduţi demult,
pe străzile monocrome

ÅŸi totuÅŸi drumul sunt eu,
fiindcă fără mine
el n-ar exista,
eu sunt piatra
amintirii mele,

eu însumi
sunt cărarea pe care aleargă
singurătatea mea,
desculţă
ca o formă fără fond
peste primele frunze
livide,
ca un suspin
golit până la os,
de minciună