poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-08-20 | |
pentru început vă spun
că după o vîrstă oamenii încep să semene cu închipuirile lor. eu de exemplu văd aeroportul în flăcări. lacul herestrău în flăcări. și flăcări albastre traversează în fugă pe culoarea roșie a semaforului întreg bulevardul de la victoriei pînă la unirii apoi aleargă pe dîmbovița spre ciurel și toți peștii se sperie și se aruncă în cer. cu mîinile goale înfipte în flăcări ca în lut dau formă gîndurilor mele. adevărat vă spun de la un timp oamenii încep să dea cele mai ciudate forme eșecurilor. și încep să semene cu ele cu propriile căderi. cu o evlavie aproape biblică. e o ninsoare deasă cu fulgi mari, din hîrtie. cu bucăți decupate din cărți ninge peste oraș. cu toate personajele literare întîlnite vreodată. vă spun oamenii au ninsori mai mari sau mai mici iar la unii nu ninge deloc. așa se întîmplă de la un punct încolo oamenii seamănă cu propriile ninsori. dar eu mă ridic. mă ridic și merg mai departe. mai departe de operă, mai departe de cișmigiu, mai departe de universitate. mai departe de intercontinental, puțin mai departe de biserica batiștei. și zîmbetul meu e al meu. că așa se întîmplă cîndva oamenii se aseamănă cu propriile zîmbete. și eu mă ridic și colțurile gurii se ridică și ele în fiecare dimineață. mă ridic și zîmbesc și merg prin fața operei a cișmigiului, a universității, a bisericii. mă ridic și zîmbesc indiferent dacă aeroportul a luat foc, herăstrăul la fel iar peste oraș ninge cu personaje din cărți care se topesc în flăcări. mă ridic și merg la serviciu.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate