poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-08-08 | |
M-ai aflat, lângă un gard de piatră,
m-ai luat în palmă, mi-ai dat apă curată și-o mică râmă, am strâns-o bine în cioc, m-ai pus sus în salcâmul cu scorburi de unde căzusem, dar cuibul din care picasem era mai sus Mi-ai văzut părinții veniți să mă caute, dădeau raite de pe sârma electrică în curtea casei dărâmate unde fusese cândva un ziar cu redacție, tipografie, depozit, acolo erau un măr cu multe mere văratice, câteva tulpini înalte de floarea soarelui, o mică grădină cu zarzavat mai spre fund, în rest bălării, să fie smulse de alții, de noii stăpâni, poate familia cu copii cu acte abia tocmite pe terenul intravilan, de-acolo părinții mei luau insecte, semințe, ne hrăneau cât eram sus, la "etaj", în copac Nu mișcam de frică între cele două-trei mari crăci ale salcâmului, în adâncitură, așa că m-ai coborât să stau unde m-ai aflat, prin smocurile mici de iarbă, expus pașilor lângă același gard de piatră, ți-ai pus mâinile-n cap, ai plecat Am încă un ochi închis, te văd bine, omule, doar dintr-o parte, cum te-ai ascuns după colț, nu singur, ci cu soția ta Ea mă zărise prima, tu m-ai cules, m-ai eliberat, mai sperați, tu mă zărești acum în plimbări la "parter", fac iute un metru, tot lângă gard, țopăi spre soră-mea, ea nu mai e ciclop ca mine, are ambii ochi deschiși larg, glas puternic Amândoi începem acum să piuim spre părinți, doar nu coboară odată — suntem pe trotuar, nu vor să ne dea mâncare pe ciment, trecătorii ne-ar lua în picioare Ai văzut mesajul din zbor al părinților — ba unul, ba celălalt se coboară când și când în curtea liberă, cu două-trei găini, un cocoș, câteva jardiniere și ghivece aliniate în spate, de-a lungul unui calcan al casei vecine, tu te reapropii de la colț după ce vorbești în șoaptă cu perechea ta Ne întinzi palma dreaptă, precaut, ne iei, noi, din smocul străzii, cu pliscuri roșii, larg deschise, concomitent cerem orice de mâncare, te credem unul dintre părinți, dar vai, mare dezamăgire, soră-mea, credulă, e cea însetată mai mult Ne duci binișor doi metri, ne strecori prin deschizătura dintre poarta de fier dublă și gardul de ciment văruit, adăpostul nostru cel viitor, la "mezanin" Nu știam de ce am fi feriți numai acolo — după-un minut a coborât mama pe gard pe-un vârf din metal al porții, se bucura, ne tot privea, ne întreba "Sunteți ai mei?", iar noi doi într-un glas ciripeam "Da, da!" Știa că suntem pricepuți, ajunseserăm, iată, în cei 250 metri pătrați de verdeață, purgatoriul spre raiul vieții de vom scăpa, sub tulpinile de floarea-soarelui e și fân După două minute, aterizează și tata voios, neobosit el ne va aduce de toate, în sfârșit zboară la noi să ne îmbrățișeze, le arătăm întâi ciocurile, gurile largi
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate