Răneşti privirea-mi cu-a ta frumuseţe
Şi viermi lenoşi de dragoste-s pe plagă
Doftoricind-o-n lacrima întreagă
De râzi şi plânsu-mi aprig s-o înveţe.

Cunoaşterea din stea e fără vlagă
Şi sorţii noastre nu aflăm poveţe
Iar îngerul cu zboruri dulci, măreţe
Din lume-n veşnicie doar ne neagă.

Trăim de timp şi om o viaţă-n noapte
Fugit păşind asfaltul tenebros,
În foi cuvinte-s năzărite coapte.

Din lemnul pur de codru mă simt os
Când scriu sub cer la sânu-ţi căi de lapte
Şi-mi strigi în ochi sublim şi dureros.