pe o bancă verde
încăpem doar noi doi
și o pisică
venită
să-și odihnească puricii
strânși de prin curtea
unde ierburile au crescut
să acopere durerile oamenilor
din camerele cu pereți albi

eu priveam un vânt în vânt
el îmi spunea că pot să închid ochii
să pipăi așteptarea
fără degete
s-o pipăi
timid
așa cum este el, meșterul din fabrica
asta care lucrează în schimburi
și unde moartea se schimbă cu viața
când o strâng hainele
când chinghile ei se rup
și libertatea de a trăi
capătă sens

ocupăm un spațiu
suntem stivuiri de carne
oricând gata să se transforme
în nimic

de aceea aerul doare
în locul în care ne atingem unul de altul
acolo
pe o bancă verde
unde o pisică își uită
cele nouă vieți
după ce fuge din nou să prindă
alți fluturi printre ierburi
alte dureri