casa bunicilor

nu mai este

buldozerul a dărâmat-o

bunicii din ceruri

au plâns

și casele îmbătrânesc

și casele ne privesc mirate

când mor cu toate că

vremea lor încă nu sosise

îmi adun toate amintirile

cuvânt cu cuvânt

reconstruiesc casa bunicilor mei

cărămidă cu cărămidă

fundația, zidurile, ferestrele, ușile

acoperișul, hornul

bucătăria, marchiza, magazia

camera pentru oaspeți

camera principală

carpetele, tablourile de pe pereți

cu templul din Mecca

și Cina cea de Taină

icoanele, chipuri familiare

candela cu ulei, vestind sărbătorile

patul cald, primitor, în care aveam

visele cele mai frumoase

soba de fontă cu plită

pe care se prăjea pâinea

pe care se fierbea vinul

jarul în care sfârâia șunca

cuptorul în care se coceau

plăcintele, cozonacii

reconstruiesc și grădina

semăn roșiile, castraveții, ardeii

cum aș putea uita vița de vie

smochinul, bostanii

care urcau până la streșini

florile surâzătoare

reconstruiesc și cotețul

dau de mâncare animalelor

vorbesc cu ele, le mângâi

tai lemne, le așez frumos

în spatele casei

dau cu mătura, să fie totul curat

iată, casa bunicilor s-a ridicat

din propria moarte, din propria ruină

acum, cu permisiunea lui Dumnezeu

îmi voi chema bunicii din ceruri

să mai trăiască o viață

în nedărâmatul poem